West Highland White terrier-ul, respectiv, Westie, este un caine popular, in special in randurile familiilor si copiilor. Acest caine neastamparat si acrobat nu iubeste nimic altceva decat sa se joace cu partenerii sai umani.

Istoricul si originea

In muntii din vestul Scotiei, hibrizii de Scotch Terrier au fost utilizati la vanarea bursucilor, vulpilor, etc. Acesti caini au fost, de asemenea, utilizati la distrugerea cuiburilor de soareci si sobolani. Initial, acesti terrieri au fost incrucisati in incercarea de a crea un vanator in adevaratul sens al cuvantului. In acele vremuri, s-a decis ca anumite rase ar trebui sa fie create astfel incat fiecare sa prezinte caracteristici exterioare si aptitudini diferite.

Prin intermediul reproductiei selective, Scotch Terrier-ul s-a dezvoltat, in cele din urma, in diferite rase: Cairn Terrier, Dandie Dinmont Terrier, Scottish Terrier, Skye Terrier si West Highland White Terrier. In realitate, pana in 1917, incrucisarile intre aceste rase variate au continuat sa se produca. Cand canisele au refuzat sa accepte acesti hibrizi (metisi), liniile pure ale fiecarei rase au fost consacrate.

West Highland White terrier-ul se crede ca s-ar fi dezvoltat in Poltalloch, Scotia si a fost cunoscut prin diferite nume. Prima consemnare a unui caine numit West Highland White Terrier s-a produs la inceputul anilor 1900.

Initial, West Highland White terrier-ul se prezenta in variate culori. Problema a aparut cand vanatorii faceau confuzie intre proprii caini si vanat. Dupa cateva tragedii, s-a decis ca toti Westie sa fie albi, pentru a preveni confuziile in viitor.

West Highland White Terrier-ul a aparut pentru prima data in Statele Unite in 1906 sub numele de Roseneath Terrier. Rasa a fost acceptata in grupa terrier-ilor a American Kennel Club (AKC) in 1908, dar nu i s-a oferit numele oficial decat in 1909.

Rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, CET, APRI, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile

Westie este un caine mic, vioi, energic, compact, robust si viguros. Capul are aspect de cupola, iar botul este de dimensiune medie, cu un stop pronuntat. Ochii sunt stralucitori, de culoare inchisa, cu o privire patrunzatoare. Urechile mici sunt ridicate si ascutite, dandu-i aspectul de animal alert, pregatit pentru orice. Westie prezinta un piept adanc si membre musculoase. Coada este purtata nepasator, avand o lungime in jur de 12,5-15 cm si nu trebuie scurtata. Toti West Highland White Terrier-ii sunt, in mod caracteristic, albi, dar o nuanta lemon poate fi prezenta in jurul fetei si a urechilor.

Blana (roba) lui Westie este dubla cu un puf moale, des si calduros si un par gros drept sau sarmos, cu o lungime de pana la 5 cm.

West Highland White Terrier-ul adult are o inaltime la nivelul greabanului de 25-30 de cm la mascul si de 23-28 cm la femela. Greutatea corporala este de 7-10 kg la mascul si de 6-7 kg la femela.

Personalitatea

Westie este, in mod caracteristic, un caine inteligent, bine-crescut cu bune maniere. Rasa este vesela, iubitoare si foarte jucausa. Multi considera ca Westie este un catelus toata viata sa. Chiar daca ei pot avea o latura jucausa, Westie-ii pot fi linistiti, cuminti, siguri pe ei si determinati. Sunt destul de prietenosi cu strainii. West Highland White Terrier-ul poate musca atunci cand este provocat, dar nu este atat de neascultator cum sunt majoritatea terrier-ilor. West Highland White Terrier-ul este energic si extrem de sigur pe el in comparatie cu alti caini. De obicei, West Highland White Terrier-ul nu este el cel care provoaca conflictele cu alti caini, desi unii masculi sunt mai agresivi, in special cu alti masculi.

Relatiile cu familia si casa

West Highland White Terrier-ul este un caine excelent pentru adolescenti. Ei au tendinta sa nu fie toleranti cu maltratarile accidentale pe care pe primesc din partea copiilor. Nu sunt, in general, recomandati pentru familiile cu copii sub varsta de 10 ani. Ca si in cazul altor caini, supravegherea este necesara oricand un caine se joaca cu copiii foarte mici. Mic si tenace, West Highland White Terrier-ul iubeste sa-si petreaca timpul cu companionii umani si este dispus sa joace orice joc. Se simt bine atat in apartament, cat si in regiunile rurale. West Highland White Terrier-ul este foarte activ in interiorul caminului, astfel ca se va descurca bine fara a necesita o curte. West Highland White Terrier-ul se va bucura de plimbarile periodice sau de partidele de joaca in parc, dar nu se va supara prea tare daca rateaza vreuna.

Dresajul

Acest terrier mic, viteaz si robust este usor de educat. Westie invata rapid si exceleaza la vanatoare si in luarea urmei. Sta bine, de asemenea, la capitolele ascultare si agilitate.

Aspecte particulare

Roba alba a lui Westie iti poate rapi un pic din timpul liber pentru a o mentine curata. Parul trebuie sa fie periat pentru a preveni incalcirea si deteriorarea acestuia. Parul este mentinut in conditii corespunzatoare prin desprinderea sau smulgerea parului mort. Perierea regulata cu o perie din par de porc poate intretine blana curata, astfel ca imbaierea va fi facuta numai cand este absolut necesar. In jurul urechilor si ochilor, parul se trimeaza cu o foarfeca cu varful bont. Intreaga lor blanita trebuie trimata la fiecare 4 luni si tunsa foarte scurt de doua ori pe an.

Ca terrier, West Highland White Terrier-ul isi poate dezvolta obiceiul de a sapa. Daca este lasat singur perioade lungi de timp, West Highland White Terrier-ul poate manifesta probleme de comportament.

Westie este un caine excelent pentru copii.

Boli si afectiuni curente

Ca si in cazul altor rase, West Highland White Terrier-ul nu este scutit de anumite sensibilitati de ordin medical. Dintre acestea au fost relatate cu o frecventa crescuta urmatoarele:

– osteopatia craniomandibulara este o inflamatie a oaselor maxilare (maxila si mandibula). Aceasta afectiune este temporara si se produce la tineret. Cainii afectati nu vor mai manca deoarece deschiderea gurii determina durere severa.

cataracta determina o pierdere a transparentei normale a cristalinului. Afectiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi si poate conduce in timp la pierderea vederii.

– diabetul este o afectiune pancreatica asociata unei insuficiente in producerea de insulina.

– luxatia patelara este o tulburare care afecteaza rotula (patela).

displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.

– dilatatia cardiaca este o afectiune cardiaca care are ca rezultat marirea, subtierea muschiului cardiac ce formeaza peretii inimii.

In plus, West Highland White Terrier-ul este predispus la dermatite alergice, afectiuni hepatice, otite, boala tremuratului la albinosi si surditate.

Boala tremuratului la albinosi (White shaker disease) este o stare de tremur sesizata la cainii mici albi.

Durata medie de viata la West Highland White Terrier este de 14-16 ani.